Et si Tu n'existais pas...

Ajung în momente în care spun - dacă Tu n-ai exista, la ce bun să mai exist eu? Trăim într-o lume zgomotoasă, şi în mirajul ei ameţitor şi impulsiv (ilustrat superb de orchestraţia piesei) suntem fugăriţi să nu băgăm de seamă efemeritatea vâltorii. În jocul imaginilor colorate şi pătate palid din fiecare zi, simt acea frumuseţe, acel adevăr, că nu sunt din lumea aceasta, că destinaţia mea nu e incertitudine. Şi aceasta mă bucură nemăsurat.



ET SI TU N'EXISTAIS PAS | Joe Dassin
Text şi muzică: Pierre Delanoe, Claude Lemesle

Et si tu n’existais pas,
Dacă tu n-ai exista,
Dis-moi pourquoi j’existerais.
spune-mi pentru ce să exist eu.
Pour traîner dans un monde sans toi,
Să lâncezesc într-o lume fără de tine,
Sans espoir et sans regrets.
fără speranţe şi fără regrete.

Et si tu n’existais pas,
Dacă tu n-ai exista,
J’essaierais d’inventer l’amour,
aş încerca să inventez iubirea,
Comme un peintre qui voit sous ses doigts
ca un pictor din ale cărui degete
Naître les couleurs du jour.
se nasc culorile zilei
Et qui n’en revient pas.
şi-l lasă buimăcit.

Et si tu n’existais pas,
Dacă tu n-ai exista,
Dis-moi pour qui j’existerais.
spune-mi cui să exist eu.
Des passantes endormies dans mes bras
Umbre trecătoare în braţele mele
Que je n’aimerais jamais.
pe care nu le voi iubi vreodată.

Et si tu n’existais pas,
Dacă tu n-ai exista,
Je ne serais qu’un point de plus
n-aş fi decât un punct în plus
Dans ce monde qui vient et qui va,
în vânzoleala acestei lumi,
Je me sentirais perdu,
m-aş simţi pierdut
J’aurais besoin de toi.
şi aş avea nevoie de tine.

Et si tu n’existais pas,
Dacă tu n-ai exista,
Dis-moi comment j’existerais.
spune-mi, cum să exist eu.
Je pourrais faire semblant d’ętre moi,
M-aş putea preface că exist,
Mais je ne serais pas vrai.
dar nu aş fi aievea.

Et si tu n’existais pas,
Dacă tu n-ai exista,
Je crois que je l’aurais trouvé,
cred c-aş fi descoperit
Le secret de la vie, le pourquoi,
secretul vieţii, raţiunea ei,
Simplement pour te créer
doar pentru a te creea
Et pour te regarder.
şi pentru a te privi pe Tine.

Interpretul, de origine americană, a murit în 1980 la 41 de ani, în urma unui atac de cord. Cu cinci ani înainte avea să lanseze piesa. Textierul a murit în 2006 la vârsta de 88 de ani, tot în urma unui atac de cord. O variantă a cântecului tradus din care m-am inspirat a facut-o George Pruteanu, care a murit şi el în 2008, la vârsta de 60 de ani, tot în urma unui atac de cord. Compozitorul încă mai trăieşte. Interesantă această înşiruire!

Poate că aceştia au dedicat iubitelor lor piesa, dar eu, ţi-o dedic Ţie. Iar dacă ar fi vreodată să nu mai am suflare aici, existenţa mea se continuă lângă Tine o eternitate.

Decembrie 1989 - Decembrie 2009

Atunci aveam 2 ani. Dormeam undeva într-un pătuţ, pierdut în neştire într-una din miile de locuinţe din Bucureşti. Şi nici visuri nu aveam despre ce se întâmplă în lumea reală. Poate doar vre-un glonţ răzleţ care se mai auzea din când în când pe străzile întunecate îşi mai avea ecou în căpşorul meu pâlpâindu-mi pleoapele.
Acum am 22. Şi tot ce ştiu e din poveştile tatei şi de la televizor.
Am văzut zilele astea un reportaj la tv, unde o femeie şi-a pierdut băiatul, soţul şi doi gineri în acele vremuri tumultuoase. Iar durerea ei era că aceştia au murit degeaba. Aşa să fie? Să nu se fi meritat acea revoluţie? Într-adevăr ne-am schimbat radical? Nu ştiu ce să mai cred... REVOLUŢIA!?
Tot de la părinţi ştiu cum era şi înaintea ei. Dar eu trăiesc după ea! Şi cu raţiunea mea, mă îngrozesc de timpurile care le ducem. Dacă aş fi avut atunci vârsta de acum, la spontaneitatea pe care o am, cu siguranţă aş fi ieşit să-l huidui pe Ceauşescu. Dar apoi, 20 de ani ar fi trebuit să fac asta într-una cu fiecare conducător...
Dumnezeu să se îndure de România...

Frunze, frunze, frunze...

...

Frunze, frunze, frunze,
sub copacii goi,
alergând prin vânturi,
putrezind în ploi.
Din mirajul vieţii
astăzi ce-a rămas?
Frunze, frunze, frunze,
doruri fără glas...

Aripi, aripi, aripi,
zboruri de clăbuc...
Clipe călătoare
către zări se duc.
Cine să le-ntoarcă
lângă inimi reci?
Aripi, aripi, aripi,
ce se duc pe veci...

Umbre, umbre, umbre,
în amurg se cern.
Peste ramuri goale
rând pe rând se-aştern.
Bucurii şi visuri
unde sunt acum?
Umbre, umbre, umbre,
amintiri şi scrum...

Cerul, cerul, cerul,
te-a chemat mereu;
sângera pe cruce
Omul Dumnezeu.
O, de-ai vrea să-ţi şteargă
rana celui rău,
cerul, cerul, cerul,
azi ar fi al tău...

Costache Ioanid

Eu cu cine votez?

Nu cred că o să fiu mâine turmentat ca şi cetăţeanul lui Caragiale, dar sincer, mă ia ameţeala când mă gândesc la sus-puşii noştrii. Poate că până mâine voi primi o luminare când mă voi afla probabil în faţa urnei alături de puţinii români care se mai motivează să pună ştampila. Am urmărit aseară marea confruntare, şi dezamăgirile din amăgirile politicienilor se confirmă ca şi acum cinci ani, ca şi acum nouă ani...

Dealtfel, e pentru prima dată când am dreptul să-mi aleg democrat preşedintele. Da, am crescut mare! şi asta înseamnă că nu mai cred în Captain Planet, cai verzi pe pereţi, promisiuni de doi bani. Nu-i cred nici pe cei care o să scoată ţara din criză, nici pe cei cu bunul simţ, nici pe cei care se pun în slujba crucii, etc. Am învăţat că cine nu are iluzii nu are deziluzii. Vreau să dorm liniştit şi împăcat.
Dar voi vota! Cu cine? Votul e secret ;)

Rugându-l pe Gugăl să mă ajute pe cine să votez, mi-a dat ceva de-a dreptul covârşitor, şi pentru care cred că s-a meritat această campanie. La ceva vreme după ieşirea din închisorile comuniste, Nicolae Moldoveanu s-a prezentat să voteze ca orice cetăţean responsabil. Dar nu a fost lăsat. L-au trimis acasă. Avea să afle că este considerat nedemn ca cetăţean al "Republicii Populare" şi că i-a fost interzis până şi dreptul la vot. În timp ce pleca rănit şi umilit către casă, s-a născut una dintre cele mai profunde şi emoţionante cântări ştiută şi cântată de majoritatea comunităţilor creştine din ţară şi nu numai.

Isuse dintre toţi te-aleg mereu,
În orice zi, în orice clipă.
Căci Tu eşti viaţa sufletului meu
Şi harul care mă ridică.

Te-aleg mereu, Te-aleg mereu,
Isus Mântuitorul meu,
Te-aleg mereu, Te-aleg mereu...

Adevărul e că am mai votat o dată. Era undeva prin primăvara lui 2003. Am votat pentru cei în haine albe; şi de atunci nu mi-am mai schimbat culoarea politică. Îl iubesc pe Alesul meu din zi în zi tot mai mult. Tu, cu cine votezi?

Deseori încerc să mă ascund.

Poate am un zâmbet trist sau o lacrimă pe-obraz ştearsă-n taină uşor; Şi sufletul... mi-e gol.

Cât am să aştept? mă-ntreb în taină.
Cine poate şti ce port in inimă ?

Dar Tu vezi ce sunt eu!
Ascuns de-atâţia ochi..., frânt de-atâta zbor...
O, Doamne, vorbeşte-mi!
Mă pierd pe calea mea...
Nu pot să mai ascund durerea!

Căci Tu vezi ce sunt eu: chip de om ascuns după mii de măşti; Rătăcesc şi în zadar încerc să aflu cine sunt...
Nu mă regăsesc în viaţa ce-o trăiesc!
Doar am risipit tot ce-am primit...

Dar Tu încă mă iubeşti
Şi inima-mi aştepti!

***
Tu m-asculţi, mă cunoşti, doar Tu mă înţelegi
Tu mă vezi, Tu poţi schimba sensul tristei mele vieţi
Să-mi dau un viitor
O, cât de mult eu doresc să fiu al Tău!

Lanţul coliviilor

Ce interesantă e viaţa aceasta. Pare că tot zburăm dintr-o colivie într-alta, până nu mai zburăm! Oare toţi o să aibă ca destinaţie aceeaşi colivie finală?



versuri: Dan Verona
muzică şi voce: Mircea Baniciu

În sânul de maică stăteai şi râdeai,
O, ce colivie frumoasă aveai !
Şi deodată, plângând într-o seară,
Te-ai trezit pe pământ ca-ntr-o gară.
Ca şi cum ai fi fost dat afară din rai.

Copil doar o clipă, stingher şi mirat,
La şcoală te-au dus într-un vechi internat.
Şi cum visele stând între ziduri
Începură să capete riduri
Ai spart geamul ! şi-n zări fără nume-ai plecat...

Ce te zbaţi tu, frăţioare
Crângul e departe tare
Şi pe colivia mică
Şade colivia mare
Nu e chip de evadare...

Abia ai trecut din copil în bărbat
Şi iată-te tuns, cu chipiu de soldat.
Te-a vânat colivia-cazarmă
Să te-nsoare cu patul de armă
Dar c-un pic de noroc, şi de-aici ai scăpat !

Şi iată iubirea desculţă prin ploi
Te cheamă râzând să priveşti înapoi.
Nici nu ştii în ce lungă robie
O porneşti când uşor te îmbie
...Să treci pragul acum coliviei în doi.

***

Visând să fii liber o singură zi,
De-acum ai albit tot schimbând colivii...
Şi din viaţa aceasta-ntr-o seară
Te trezeşti dat pe uşă afară.
Ca un înger bolnav părăsit de cei vii.

***

Dar Domnul văzându-te al nimănui
Coboară voios vrând cu El să rămâi
Şi pe drum îţi vorbeşte în şoaptă
Ce duminici frumoase v-aşteaptă
Sus în cer, unde sunt coliviile Lui...

Marţi, 13

Marţi, 13, toamnă, frig, şi parcă nu era suficient, o lapoviţă tăioasă care te pătrunde până în măduva oaselor, m-a întâmpinat în seara asta când am ieşit pe uşa facultăţii. În condensarea din 35 mai uitai umpic de fenomenele de afară, dar curând aveai sa le resimţi la coborâre.
Cred că Bacovia se pricepea cel mai bine să descrie ziua de astăzi. Cred ca ar fi fost preferata lui! Umbrele negre, oameni uzi, rece afară, dar rece parcă şi în sufletele oamenilor...

Oare în aceaste vremuri reci, când în atmosferă simţi că planează o greutate pe toate lucurile, că picaturile de ploaie te apasă ca plumbul lui Bacovia, şi în care toţi pleacă capul în pământ făcându-şi cu greu loc printre băltoace, se mai găseşte cineva să ridice ochii şi în sus, să zărească Făuritorul, din mâinile Căruia ţâşnesc şi razele de soare?

Domnul este un războinic viteaz!

Vai, neam păcătos, popor încărcat de fărădelegi, sămânţă de nelegiuiţi, copii stricaţi! Au părăsit pe Domnul, au dispreţuit pe Sfântul lui Israel. I-au întors spatele... Isaia 1:4

Vedem aici că Dumnezeu este judecătorul întregului pământ şi al poporului Său Israel. Din nefericire, prea puţini oameni se gândesc astăzi la Dumnezeu ca Judecător. În gândirea lumii moderne Dumnezeu a fost înlăturat de pe scaunul de judecată. A fost demis din poziţia Sa de autoritate supremă. A fost deposedat de prerogativele Sale regale şi alungat din poziţia de conducător moral al Universului. Oamenii l-au împins pe Dumnezeu la marginea lumii lor şi l-au aruncat peste bord ca pe un bagaj suplimentar şi inutil.

Învăţătura modernă ne-a dat o concepţie distorsionată despre Dumnezeu. El este văzut ca un bătrân cu părul alb, cu favoriţi lungi, care stă pe un nor pufos şi este inconjurat de un curcubeu. Acest bătrânel este simplu, senil, sentimental. Este copleşit de o dragoste siropoasă care curge din jurul Lui pe toate părţile, în toate direcțiile, vărsând picături de miere şi lacrimi. N-are destul curaj să plesnească o muscă sau să strivească o boabă de strugure. Locul cel mai potrivit pentru un astfel de personaj este lângă focul din cămin unde bunica croştează sau tricotează ceva...

Aceasta este concepţia lumii moderne despre Dumnezeu - atunci când o mai iau în calcul. Dar Biblia îl descrie pe Dumnezeu cu totul şi cu totul altfel. Dumnezeu va judeca acest Univers exact aşa cum a judecat pe poporul Său ales, lăsându-l pradă unei lumi întregi din pricina răzvrătirii lor. Dumnezeu nu are nişte ochi adormiţi sau închişi. Nu! Din ochii Lui ies săgeţi de foc...

Acesta ar trebui să fie un averstizment nu numai pentru popoare, ci şi pentru indivizi...

(dintr-un studiu al pastorului Sorin Covaci, din seria Thru the Bible)

Cineva care nu cunoaşte limba română mi-a cerut odată să fac o traducere a unui cântec. Cu slaba mea engleză, am încercat. Acum, uitându-mă în urmă, retrăiesc acea perioadă zbuciumată, când acele versuri vroiau să spună parcă şi mai mult decât atât...



I wake and fall asleep just thinking about You
And cry thinking how much you have suffered for me
You want me to be Your precious child
At Calvary in pain, Jesus thou hast born

Be with me now, when should I continue living
And I can show the whole world to Your Path

You have left the sky and you came to die on the cross
where I was to be sentenced
Oh, my Lord ...
I think and cry over and over again
What have I done to deserve your favor?
Your Grace ...
Oh, Jesus, my Lord ...

Primesc corecturile de rigoare :)

Entry in oct 2009. Psalmul 23

Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsa de nimic.
El mă paşte la păşuni verzi
şi mă duce la ape de odihnă.
Îmi înviorează sufletul
şi mă povăţuieşte pe cărări drepte,
din pricina numelui Său.
Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii,
nu mă tem de nici un rău,
căci Tu eşti cu mine.
Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.
Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei,
îmi ungi capul cu untdelemn,
şi paharul meu este plin de dă peste el.
Da,
fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele,
şi voi locui în casa Domnului
până la sfârşitul zilelor mele.

O cântare a împăratului David pe vremea când era un băieţel
şi păştea oile tatălui său.