Lanţul coliviilor

Ce interesantă e viaţa aceasta. Pare că tot zburăm dintr-o colivie într-alta, până nu mai zburăm! Oare toţi o să aibă ca destinaţie aceeaşi colivie finală?



versuri: Dan Verona
muzică şi voce: Mircea Baniciu

În sânul de maică stăteai şi râdeai,
O, ce colivie frumoasă aveai !
Şi deodată, plângând într-o seară,
Te-ai trezit pe pământ ca-ntr-o gară.
Ca şi cum ai fi fost dat afară din rai.

Copil doar o clipă, stingher şi mirat,
La şcoală te-au dus într-un vechi internat.
Şi cum visele stând între ziduri
Începură să capete riduri
Ai spart geamul ! şi-n zări fără nume-ai plecat...

Ce te zbaţi tu, frăţioare
Crângul e departe tare
Şi pe colivia mică
Şade colivia mare
Nu e chip de evadare...

Abia ai trecut din copil în bărbat
Şi iată-te tuns, cu chipiu de soldat.
Te-a vânat colivia-cazarmă
Să te-nsoare cu patul de armă
Dar c-un pic de noroc, şi de-aici ai scăpat !

Şi iată iubirea desculţă prin ploi
Te cheamă râzând să priveşti înapoi.
Nici nu ştii în ce lungă robie
O porneşti când uşor te îmbie
...Să treci pragul acum coliviei în doi.

***

Visând să fii liber o singură zi,
De-acum ai albit tot schimbând colivii...
Şi din viaţa aceasta-ntr-o seară
Te trezeşti dat pe uşă afară.
Ca un înger bolnav părăsit de cei vii.

***

Dar Domnul văzându-te al nimănui
Coboară voios vrând cu El să rămâi
Şi pe drum îţi vorbeşte în şoaptă
Ce duminici frumoase v-aşteaptă
Sus în cer, unde sunt coliviile Lui...